Atelierele părinților – Ateliere de parenting

afisfinalbfdhfd

4 ateliere de parenting bazate pe Parenting pozitiv şi Parenting by Connection. 12 ore petrecute împreună în care îţi vei transforma viziunea asupra educaţiei copiilor şi a relaţiei părinte-copil.

Unde?

Creanga21 (strada Ion Creanga nr.21, Bucuresti, sector 5).

Când?

8,15,22 si 29 mai, între orele 10.00 si 13.00

Investiție: 

Pentru fiecare atelier 80 ron/persoana, 120 ron/cuplu.

Dacă vrei să participi la toate cele patru ateliere, plătești 280 ron.

Cine ține aceste ateliere de parenting?

Alexandra Crivilaru și Diana Vijulie.

Alexandra Crivilaru este mama a doi băieţi, consilier pentru dezvoltare personală şi parenting, formator acreditat şi instructor “Parenting by Connection” în curs de formare la Hand in Hand Parenting.

Diana Vijulie este mamă a doi copii, consilier pentru dezvoltare personală și instructor de parenting pozitiv. Dacă doriți să o cunoașteți mai bine, o puteți face pe site-ul dianavijulie.ro

4 ateliere bazate pe parenting pozitiv şi Parenting by Connection. O călătorie în lumea emoţiilor, în care vom privi îndeaproape atât relaţia părinte-copil în ansamblu cât şi părintele şi copilul separat. Atunci când înţelegi mai mult, poţi face mai bine!

Primul atelier este dedicat celor 4 C din parenting: creier, conectare, comportament şi consecinţe. Ne vom întâlni pe 8 mai, între orele 10.00 şi 13.00, la Creangă 21 pentru a discuta aceste concepte de baza în educaţia copiilor.

Atelierul “Cei 4 C din parenting” este pentru tine dacă:

– îţi doreşti o relaţie înfloritoare cu copilul tău.

– vrei să experimentezi strategii noi de parenting, deşi asta poate însemna uneori să ieşi din zona de confort.

– crezi că lucrurile se pot schimba, deşi uneori nu simţi pe deplin asta.

– te simţi blocat sau copleşit uneori în relaţia cu copilul/copiii tăi.

– ai vrea să te bucuri mai mult de experienţa de a fi părinte.

– vrei să creşti copii echilibraţi emoţional, încrezători în ei înşişi.

Ce va fi diferit la finalul atelierului?

Vei înţelege în profunzime ce stă în spatele comportamentului greu de gestionat al copilului tău.

Vei şti cum să te conectezi cu copilul tău, cum să va umpleţi viaţa de familie de joc, râsete şi bucurie.

Vei cunoaşte mai multe modalităţi concrete prin care să relaţionezi armonios cu copilul tău.

Vei avea încredere în abilităţile tale de părinte şi vei şti cum să creezi o punte de comunicare astfel încât să te faci auzit şi înţeles.

Vei şti să recunoşti şi să împlineşti nevoile copilului tău în funcţie de comportamentul afişat.

Vei şti să gestionezi situaţiile dificile din relaţia cu copilul tău.

Vei afla care sunt instrumentele pe care le poţi folosi în locul pedepselor şi a recompenselor.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *