Conflictele între frați

Celor care aveți mai mulți copii vă sunt familiare sentimentele de exasperare, disperare, neputință, furie și revoltă în legătură cu conflictele dintre copiii voștri. Discuții peste discuții, lovituri, tachinări, nemulțumiri, acuze, copii îmbufnați și foarte multă gălăgie, pe de o parte, și momente de o rară candoare, cooperare și manifestări inocente de iubire – cam așa arată uneori peisajul unei familii normale cu mai mulți copii. Cert este că părinții cu mai mulți copii nu se plictisesc niciodată, iar asta nu înseamnă că viața celor cu un singur copil este un dolce far niente). Dinamica relațiilor fraterne este interesantă și în același timp provocatoare, atât pentru părinții care provin din familii numeroase, dar și pentru cei care sunt copii unici în familiile lor de origine.

Cauzele conflictelor dintre frați sunt variate, de la “se uită pe geamul meu” (în mașină), “e a mea jucăria, nu pune mâna pe ea!”, “s-a așezat unde voiam eu să stau!”, până la “eu sunt primul, tu al doilea!”, “eu vreau să stau lângă mami când citim povestea!” și tot așa, putând foarte bine să facem o enciclopedie a motivelor pentru care se ceartă frații.

Că tot vorbeam de claritate mentală într-un alt articol, dacă (reușim să) ne așezăm puțin și să petrecem ceva timp cu gândurile și emoțiile noastre legate de acest subiect, conflictele dintre frați, vom putea observa că ne dorim să creștem copiii cooperanți, echilibrați, care nu se lovesc și care nu se ceartă la fiecare cinci minute. De asemeni ne mai dorim să nu strigăm la ei și dorim să reacționăm constructiv la astfel de situații. Petrecând alte câteva minute analizând situațiile de criză dintre copii, putem să abordăm aceste situații din perspectiva emoțiilor noastre. Ce simțim? Cum conectăm cu situații din trecutul/copilăria noastră? Părinții noștri cum procedau când noi ne certam cu frații noștri/alți copii? Este un exercițiu interesant care îți oferă o posibilă explicație pentru modul în care tu procedezi într-un anume fel cu copiii atunci când ei au conflicte.

Deși pare că doar ai voștri fac așa, ei, dragi părinți, vă informez că este una din cele mai întâlnite provocări pentru părinții care au mai mulți copii. Temperamentul copiilor, vârsta, sexul, diferența de vârstă dintre ei, toate acestea influențează calitatea relației dintre copiii frați, dar mai puțin, în comparație cu modelul relațional pe care îl observă la părinți. La fel de importante sunt și gestionarea conflictelor și inteligența emoțională, pe care copiii le preiau inconștient de la părinți. Atenție, acest paragraf nu transmite mesajul: “păi da, se bat pentru că vă văd pe voi că vă bateți!”. Copiii se bat, se tachinează, își vorbesc urât, chiar dacă voi nu afișați astfel de comportamente, pentru că așa consideră ei la aceste vârste mici să gestioneze conflictele.

Lucrările de specialitate ne arată că interacțiunea dintre frați reprezintă o oportunitate extraordinară pentru copii de a învăța despre emoții, de a-și dezvolta inteligența emoțională, abilitățile sociale și autocontrolul. Dar bineînțeles că atunci când auzim țipete din camera copiilor, numai la oportunități de învățare nu ne gândim, ci la cum să oprim nebunia, loviturile și țipetele. În cele mai multe cazuri, recurgem la una din următoarele variante pentru a gestiona situația: le impunem o soluție care sperăm să calmeze spiritele pe moment (“gata, fiecare în camera lui”, “terminați cu jocul ăsta” – dacă se ceartă pe jucării sau pe regulile unui joc, etc.), le spunem să înceteze (cu bătaia, cu cearta), întrebăm cine a început, pedepsim toți copiii implicați cu speranța că vor învăța să se comporte mai bine data viitoare, le luăm jucăriile pentru care se ceartă, suntem părtinitori (luăm partea unuia dintre ei, generalizând rolurile de victimă/agresor) sau îi separăm și îi forțăm să-și ceară scuze.

Scenariul pe care noi, părinții, îl visăm, include copii echilibrați, care să se descurce, care să rezolve singuri conflictele fără agresivitate (verbală sau fizică), copii cu stimă de sine ridicată, empatici, capabili să asculte cealaltă parte implicată în conflict și care își pot controla impulsurile agresive.

Și cred că cea mai potrivită întrebare, plecând de la acest peisaj, este: “cum îi ajutăm noi pe copii să dobândească toate aceste abilități (din paragraful anterior)?”. Cum putem noi, prin acțiuni și cuvinte, ajuta copiii, în mod concret, să gestioneze mai bine conflictele cu frații/surorile lor?

Separă copiii dacă sunt în plină desfășurare de comportament agresiv la nivel fizic.
Stabilește limite clare, simple, ușor de comunicat în momente de criză: “nu te las să lovești! nu îl lovi pe fratele tău!”.
Într-o ședință de familie, stabiliți reguli clare referitoare la subiectele sensibile: jucării care se împart, jucării pe care ei nu vor să le împartă, cum procedați atunci când cineva ia o jucărie și începe să o folosească (celălalt copil o poate cere politicos celuilalt, nu smulgem, respectăm decizia celuilalt de a nu o da, poți aștepta și în timpul ăsta te poți juca cu altceva).
Fă o prioritate din a readuce copiii la starea de echilibru, și aici poți învăța și tu odată cu ei. Găsește în primul rând pentru tine echilibrul și calmul și apoi învață-i și pe ei cum se pot calma (concentrarea pe respirație, numără până la 10, concentrează-te pe ceva real, din jurul tău-caută 3 obiecte roșii, pe senzații corporale, analizează ce simți, etc). Abia după ce copiii și tu, părintele, sunteți calmi, vă puteți folosi “partea rațională” a creierului (cortexul prefrontal) pentru a găsi soluții. Atunci când suntem copleșiți de emoții nu putem să gândim rațional…
Pune întrebări de clarificare, care să te ajute să înțelegi situația, să vezi dacă au fost încălcate regulile familiei.
Identifică emoțiile copiilor și pune în cuvinte, cu calm, ce se întâmplă: “amândoi vreți trenul și sunteți furioși, cum putem să facem să găsim o soluție să fiți bine?”.
Foarte important, păstrează-ți calmul. Ceea ce tu transmiți, acțiunile și cuvintele tale în astfel de momente de criză este ceea ce preiau ei ca “procedură de lucru” și vor folosi pe viitor în alte conflicte.
Adresează întrebări deschise, care să le solicite gândirea pentru a găsi soluții, având în vedere și perspectiva celeilalte persoane implicate în conflict.