Scriu acest articol cu gândul la Nicoleta Botan, mama care a fost ucisă soțul ei în ianuarie 2018, la bunica mea care a fost bătută aproape toată viața ei de femeie căsătorită, la prietena mea care îmi spune “nu mă simt fericită dar nu pot să plec, nu am cum, mi-e frică!”, la toate femeile care trăiesc niște lucruri incredibile, inimaginabil de dureroase și totuși nu ies din acele relații. Și scriu din perspectiva feminină, pentru cititoarele mele în primul rând. Să știți că știu că există și bărbați care suferă enorm pentru că sunt implicați în relații toxice, și promit să scriu și pentru voi!
Cred că este esențial să delimităm de la început două situații în ceea ce privește relațiile toxice, criteriul cu importanță maximă fiind conștientizarea: știi, crezi, ești sigură că ești într-o relație toxică (asta ar fi prima situație) și situația în care nu consideri că tu personal ești într-o relație toxică.
Atât în situația în care conștientizezi caracterul toxic al relației în care ești implicată, dar și în situația în care nu îi spui fix așa, “relație toxică”, există durere, suferință, puternicul sentiment “nu sunt fericită”. Poate fi, într-adevăr, foarte dureros să știi, să vezi, să conștientizezi (parțial, o să vedem de ce parțial) cum stau lucrurile dar să simți că poți face nimic. Și fix pe neputința de a face ceva pentru a ieși din situația asta vreau să mă concentrez în articol, pentru că unul din pașii premergători acțiunii este înțelegerea peisajului (atât interior cât și exterior). Așa că hai să vedem împreună ce răspunsuri există la mare parte din întrebările ce probabil răsună în mintea ta.
Cum îmi dau seama că sunt într-o relație toxică?
Așa cum am descris și în articolele despre relațiile cu mame toxice (aici și aici), unul din primele indicii legate de caracterul toxic al unei relații, în acest caz, de cuplu, este puternicul sentiment “ceva e în neregulă”, pe care îl simți alături de acea persoană. Când simți că nu poți fi în largul tău atunci când ești cu partenerul tău, când simți că îți este frică să te exprimi sau să exiști așa cum ai vrea tu, când în nenumărate conflicte în cuplu simți că nu ești ascultată, înțeleasă, acceptată și iubită necondiționat, toate aceste aspecte ridică niște semne de întrebare la care ar fi bine să îți răspunzi sincer: “este o relație în care mă simt fericită? Mă simt iubită necondiționat? Sunt iubită? E iubire sau dependență?”. Dar hai să vedem mai pe larg, trăsăturile unui partener toxic:
Este etern nemulțumit de ceea ce faci și te critică în mod constant. Critica devine o constantă a existenței voastre ca și cuplu. De nenumărate ori te simți confuză, deoarece nu înțelegi cum ar trebui să acționezi, ce să spui sau cum să te porți, pentru că oricum ai alege să procedezi, oricum nu va fi bine. Ești criticată inclusiv în public, iar asta îți provoacă un puternic sentiment de umilire, simți rușine și stima ta de sine scade pe zi ce trece…
Este extrem de gelos, fără a avea motive. Trebuie să știe mereu unde ești, cu cine, să răspunzi imediat la telefon, pentru că altfel comportamentul tău este interpretat în cel mai urât mod. Trebuie să aprobe ținuta ta, persoanele cu care intri în contact, e-mailurile și mesajele pe care le trimiți/primești. Chiar și acolo unde nu sunt motive de gelozie, el va inventa unele, pe cât de absurde, pe atât de bine prezentate și veridice în expunerile lui. Îți controlează numeroase aspecte din viață, devine sufocant și te simți din ce în ce mai frustrată, deoarece nu mai ai posibilitatea să exprimi nici cea mai mică emoție, inițiativă sau nici cel mai mic fir de nemulțumire sau revoltă. Controlul pe care el îl exercită asupra ta se extinde asupra laturii financiare, în așa fel încât libertatea ta în legătură cu finanțele (chiar dacă sunt bani munciți de tine) tinde către zero.
Împăcările, care de obicei sunt initiate de tine, situații în care încerci să le îmbunezi, par a fi un privilegiu pe care ți-l oferă și în unele cazuri sunt vulcanice, pasionale. Se poate întâmpla să consumați partide de sex din cele mai intense în perioada lunii de miere, și pe bună dreptate, poți interpreta toată drama ca pasiune: “așa e el, mai vulcanic…”
Un partener toxic nu își asumă responsabilitatea pentru nimic. Niciodată nu este responsabilitatea lui: sistemul, mediul, contextul, părinții, oricine altcineva, numai nu el. Și mereu e vina ta. Nu se discută în termeni de responsabilitate, ci de vină. Susține că inclusive pentru emoțiile lui tot tu ești de vină. Te simți din ce în ce mai des în rolul unui țap ispășitor…
Fără să vrei, te simți din ce în ce mai singură și izolată. Având la bază gelozia și criticile legate de prietenii, cunoștințele, familia și activitățile pe care le desfășori, ajungi să nu mai ai contact cu oameni. Din ce în ce mai des, ieșiți doar cu prietenii lui, în locuri aprobate de el, vorbești cu oameni care sunt pe placul lui, iar în timp, numărul persoanelor cu care intri în contact se reduce doar la unu, el.
Cum am ajuns în această relație?
Multe femei care au primit în copilărie iubirea într-o formă distorsionată și au fost abuzate și în relația cu părinții au plecat la drum cu ideea că ele nu merită cine știe ce de la viață, că nu sunt demne de iubire, de respect și de acceptare necondiționată. Așa cum aceste persoane de multe ori și-au irosit toată energia, de-a lungul copilăriei, pentru a fabrica scuze pentru comportamentul dureros al părinților, la fel vor proceda și la vârstă adultă, și vor fabrica scuze și pentru partenerii abuzivi și își vor concentra toată energia pentru a se convinge de aceste lucruri.
Totul pornește din copilărie, bineînțeles, atunci când se scriu modelele pentru interacțiunile cu persoanele din jur. Așa cum se poartă părinții/persoanele principale de îngrijire cu copilul, așa i se va părea firesc să se poarte toți ceilalți de-a lungul vieții, cu el/ea. Aici are o contribuție majoră și societatea în care trăim, unde comportamente abuzive din partea bărbaților asupra femeilor sunt tolerate, acceptate, uneori încurajate, iar victimele nu sunt luate în serios atunci când semnalează chiar agresiuni fizice asupra lor (vezi cazurile femeilor care au murit cu ordinele de protecție în mână…).
În foarte multe cazuri, unele persoane reușesc să iasă din relații abuzive și în scurt timp se întorc, sau dacă nu se mai întorc, se implică în alte relații tot pe acest tipar. Explicația este că noi vom căuta în mod subconștient, familiarul, ceea ce ne este cunoscut, în speță, abuzul, iar dacă nu acționăm în niciun fel să ne resetăm busola pentru “familiar” (asta se poate face prin consiliere, terapie), nu vom putea fi implicate în relații echilibrate de cuplu. Din păcate, în nenumărate cazuri, toate mesajele abuzive primite în copilărie însoțesc victima abuzului și la maturitate, și își fac drum către mintea acesteia încet, sigur și intens.
De ce nu pot ieși din această relație?
Multe și încărcate sunt căile iubirii, și de asemeni multe și puternice sunt motivele pentru care alegi să rămâi într-o relație toxică. “Alegi” ăla s-ar putea să îți dea palpitații, dar ai răbdare că vedem împreună cum e cu alegerile astea (“Eu nu aleg, eu sunt constrânsă, nu ține de mine decizia, nu am cum”). Haideți să vedem care ar fi motivele pentru care e atât de lung procesul decizional. Uneori acest proces nici nu se finalizează cu o decizie, și doar rămâne la stadiul de agonie, lung proces de cântărire și evaluare a situației, în timp ce rănile se adâncesc și abuzul se acutizează. Conștientizarea este primul pas, așa că în acest articol mă concentrez pe realitatea peisajului unei relații de cuplu abuzive, iar despre modalități concrete în care o victimă poate acționa, într-un articol separat. Așadar, hai să vedem motive. de ce nu poți ieși din relația asta abuzivă?
Îndoielile
Stadiul acesta în care ai îndoieli este imediat următorul după cele în care nu consideri nimic în neregulă cu relația în care ești, apoi conștientizezi că ceva este suspect, te informezi și constați că ești într-o relație toxică iar mai apoi observi realitatea cu atenție iar aceasta îți confirmă ceea ce afli din sursele de informare. Dar nu crezi asta, sau de fapt nu crezi pe deplin. Sau mai degrabă te întrebi dacă chiar ți se întâmplă ție asta? Poate doar ți s-a părut, că el de fapt nu e băiat rău, poate i-ai dat tu motive să se poarte așa cu tine. E imposibil ca tu să fii într-o relație toxică, cu abuz emoțional, fizic, financiar, etc. Mie nu mi se poate întâmpla. Toate astea le gândești din cauza unor mecanisme de protecție psihică (de care dispunem toți) al căror scop suprem este să ne protejeze de suferință, de traumă, de durere. Fie negi (asta mai degrabă în prima etapă, în care nu conștientizezi relația toxică), fie reprimi (le bagi sub preș, “ei, ne-am certat, ne împăcăm, lasă că trece, nu a fost nimic”) iar uneori raționalizezi (găsești explicații cât se poate de logice, care stau în picioare, care să explice comportamentul abuziv al partenerului) sau intelectualizezi (există bineînțeles o explicație pentru comportamentul partenerului: a avut părinți abuzivi, condiții aprige de viață, a fost traumatizat, etc. deci este justificat comportamentul lui).
Faptul că tu te afli într-o stare de confuzie nu e ceva întâmplător, este chiar una din strategiile partenerului toxic, pentru a te împiedica să vezi realitatea așa cum este ea. “Exagerezi”, “Ți se pare”, “e doar în mintea ta” sunt cele mai valoroase instrumentele ale partenerului toxic. Ele crează confuzie, îți schimbă centrul de atenție de pe ceva real, de pe ceea ce se întâmplă cu adevărat, și într-o majoritate covârștioare, sunt extrem de eficiente, pentru că victimele amețite și confuze, rămân implicate în relație în continuare.
Frica
Cred că frica este unul din cei mai intenși factori care influențează deciziile victimelor din relațiile abuzive. Există atât de multe tipuri de frică (și fiecare e mai mult sau mai puțin intensă) pe care o pot simți femeile implicate în relațiile abuzive, încât o astfel de victimă se poate simți pe bună dreptate paralizată, neputincioasă, blocată total.
- Frica de a face o greșeală și frica față de reacția partenerului: în caz că nu mai reacționezi cum era obișnuit să o faci, în caz că îți exprimi emoțiile legate de situația dintre voi, în caz unei greșeli minore. Această frică este strâns conectată cu modelul “greșeală-pedeapsă”, model implementat încă de la vârste fragede în setul nostru mental și de aici și frica victimei de a acționa în vreun fel, pentru că știe că după fiecare greșeală vine…negreșit o pedeapsă.
- Frica de viitor și frica de eșec se leagă mult de incertitudine, de o stimă de sine scăzută, de aparentul blocaj dat de dependența de partener. Cel mai probabil te întrebi cum te vei descurca în viitor, în viața de zi cu zi, pe plan financiar, social, etc. Lipsa încrederii în forțele proprii este foarte des întâlnită în cazul victimelor relațiilor abuzive și s-a ajuns aici în timp, încet, dar sigur, pe fondul unei stime de sine scăzute “moștenită” încă din copilărie.
- Frica de reacțiile celor din anturaj: mai ales dacă partenerul este o personalitate Dr. Jekyll-Mr.Hide, Jekyll fiind bineînțeles expus în public iar Mr. Hide în intimitatea casei/relației, vei părea absolut nebună atunci când vei părăsi relația: “dar cum, X e minunat! cum ai putut să-l părăsești??”. Evident, gura lumii zice multe, și cea mai bună variantă ar fi să nu iei în seamă ce spun cei din jur, dar este dificil atunci când aceste voci vorbesc la unison, judecând și dezaprobând deciziile și acțiunile tale.
- Din păcate, există și frica pentru propria siguranță fizică și frica de a-ți pierde viața. Nu puține sunt cazurile în care abuzatorii își mențin victimele într-o continuă stare de teroare prin amenințări detaliate referitoare la modul în care aceștia ar putea acționa în viitor (“te rup în bătaie! te omor cu mâinile mele!”), însoțite de jigniri și umilințe. Citisem undeva că o femeie abuzată va avea în medie, șapte tentative de a pleca de lângă agresor, până să plece definitiv, iar în săptămâna de după plecare, riscurile ca femeia să fie ucisă de partenerul părăsit sunt de șaptezeci de ori mai mari decât în restul timpului petrecut împreună…
- Frica față de pierderea iubirii/afecțiunii – deseori agresorii își mențin victimele într-o stare de eternă așteptare, pentru ca uneori să “cedeze” și uneori să ofere afecțiune, apropiere, cuvinte frumoase, etc. Acest joc reprezintă un alt instrument eficient al abuzatorului, deoarece victima ajunge să creadă cu tărie că nimeni altcineva nu poate nutri sentimente de iubire față de ea, decât abuzatorul și doar el. Această frică se așează pe un teren favorabil creat în copilărie, atunci când victima, copil fiind a fost abuzată emoțional și atunci, și i s-a indus credința că nu merită iubirea nimănui, că nu este demnă de iubire.
- Frica de singurătate – de obicei, victimele relațiilor de cuplu abuzive sunt persoane care de-a lungul timpului au depins întotdeauna de cineva, deci cu un puternic caracter de dependență. Autonomia, independența, competența nu le-au fost hrănite și susținute în copilărie, iar la vârsta maturității aceste persoane nu se pot baza pe ele însele nici pentru supraviețuire, nici pentru acțiuni mai complexe, lipsa de încredere
Ciclul abuzului
Leonore E. Walker a dezvoltat în 1979 o teorie a ciclurilor sociale, ce explica modelul comportamental din interiorul unei relații abuzive. Acest pattern nu se regăsește doar în relații de cuplu, ci în relații de orice natură: de prietenie, de dragoste, între colegi la locul de muncă, etc. Durata fiecărei faze și a întregului ciclu sunt variabile, între câteva ore până la câțiva ani. În cele mai multe cazuri, durata unui ciclu se reduce odată cu trecerea timpului, iar ultima etapă poate dispărea complet, victima trăind într-o continuă tensiune și atacuri succesive.
- Stadiul creșterii tensiunii
- Faza acută a atacului
- Luna de miere
În prima fază, “stadiul creșterii tensiunii”, victima încearcă să îi intre în grații abuzatorului, merge pe vârfuri, încearcă să se supună, să nu supere cu ceva. Victima consideră că merită ceea ce trăiește, că așa este viața, minimalizează ce i se întâmplă, neagă furia, se afundă în mecanisme de coping. Persoana abuzată are iluzia că deține controlul și că, prin această bună-purtare poate evita următorul pas, cel al atacului direct.
A doua fază e reprezintă o descărcare puternică de furie din partea abuzatorului, de obicei într-un episod major (provocat deseori de victimă, subconștient, cu scopul de a trece mai repede de această fază), precedat sau nu de episoade de intensitate mai mică (picătura chinezească). După episodul major, victima nu simte nici durerea și nici furia proprie, ci mai mult neputința. Neputința este cea care dărâmă victima, o face să-și minimalizeze rănile și de asemeni ce s-a întâmplat. De obicei, după incident (care poate implica agresivitate fizică sau verbală), victima pică într-o stare profundă de resemnare, letargie, apatie, se izolează și se deprimă.
Luna de miere este faza caracterizată de un calm ieșit din comun. Aceasta este perioada în care victima începe să creadă cu adevărat în schimbarea agresorului, deoarece acesta se afișează iubitor, curtenitor, ca într-o adevărată lună de miere. Victima poate regăsi în agresor persoana de care s-a îndrăgostit, omul bun și puternic ce se arată doar periodic, în această fază… Tot în această fază iese în evidență atașamentul adictiv, iar victima își primește recompensele pentru obediență și pentru rezistență. Victima este torturată de vocea critică interioară, pentru că în această fază, ceea ce s-a întâmplat în primele două etape pare atât de departe, ireal și imposibil. În aceasă perioadă, agresorul promite și luna de pe cer, doar ca victima să nu iasă din cercul/ciclul vicios.
Într-o majoritate covârșitoare, victimele nu pot ieși din acest ciclu al abuzului și îl perpetuează la infinit, sau până când, din păcate, “moartea ne va despărți”… în unele cazuri vicctima este ucisă de către agresor. Pasul primordial, pentru a putea ieși dintr-o astfel de relație, dintr-un astfel de ciclu, este, conștientizarea situației. Simplul fapt că iei contact cu aceste informații, citind acest articol, reprezintă un punct de pornire pentru un altfel de viitor!
Alte motive pentru care o persoană nu iese dintr-o relație toxică:
Dependență financiară, presiunea socială și a familiei extinse în legătură cu nevoia copiilor de a avea doi părinți, și nu doar unul (deși în cazul unui divorț, cei doi parteneri rămân părinți în continuare, doar relația de cuplu se rupe), presiune din partea familiei extinse, motive ce țin de religie/credință. De asemeni, din loialitate sau milă pentru partenerul abuziv, victima alege să rămână în relație. Alteori, apar în peisaj sindromul Stockholm sau complexul salvatorului (victima are credința că rolul ei este să-l salveze pe abuzator din această situație).
În unele situații, partenerul toxic amenință victima cu suicidul, așa că victima se simte blocată, fără cale de ieșire. Rușinea și vinovăția întunecă gândirea victimei, încât aceasta crede că este vinovată în exclusivitate de tot ce se întâmplă iar în unele situații, victima este afectată de ceea ce se numește “sindromul neputinței învățate” (încercând de mai multe ori să schimbe partenerul toxic sau să iasă din relație, fără succes, victima învață că oricum nu are ce să facă așa că mai bine lasă lucrurile așa, decât să mai încerce iar și să eșueze).
Stima de sine este unul dintre cei mai importanți factori ce influențează decizia de a părăsi o relație toxică, așa că o persoană cu o stimă de sine scăzută cu greu își va recunoaște nevoile, sentimentele, va întâmpina dificultăți în a trasa limite și de a părăsi relația în final. De asemeni, în cazul victimelor apare extenuarea și confuzia, încât acestea nu mai au puterea de a acționa în vreun fel.
Cum ies din relația asta?
Este esențial, așa cum am spus mai sus, să înțelegi întâi ce se întâmplă, să te oprești puțin, să te dai un pas în spate și să vezi realitatea așa cum este. Pentru că există riscul, foarte mare, de a ieși din relația aceasta și a intra în una identică, dacă nu, cu efecte mai grave… Așa cum zicea și Maya Angelou, atunci când știi mai bine, faci mai bine! Și e nevoie să înțelegi ca să poți schimba.
În situația în care viața (ta și a copiilor) îți este amenințată, cere ajutorul și pleacă din casă, din mediul respectiv, taie orice contact cu agresorul. Găsești AICI, AICI și AICI trei liste cuprinzătoare, zic eu, cu centre specialiate pentru a ajuta victimele violenței domestice, pe județe.
- Renunță la ideea că partenerul se va schimba, acceptă că despărțirea va fi dureroasă dar și că meriți ceva mai mult de atât, învață să dai drumul trecutului și relației, descarcă-te prin plâns.
- Devino independentă financiar. Uneori este extrem de greu să ieși din această poziție de dependență, chiar imposibil, dar uneori există portițe pe care le poți folosi (cont bancar pe numele tău, unde poți să strângi bani pentru când te hotărăști să pleci).
- Cere ajutorul! Izolarea, rușinea, frica, vulnerabilitatea copleșesc victimele abuzului și de cele mai multe ori trec și ani întregi până când acestea găsesc curajul să ceară ajutorul, dar fă-o! Este extrem de dificil să ieși din asta singură, dat fiind contextul în care te afli, situația vulnerabilă, și filtrul aproape opac ce-ți acoperă viziunea… Ajutorul poate veni sub forma unei locuințe, financiar, susținere emoțională sau pur și simplu prin a sta cu copiii atunci când tu ai nevoie.
- Găsește un loc sigur, secret în care să stai, și nu împărtăși decât câtorva persoane de încredere acest loc. Cei care știu chiar pot fi în pericol, iar imediat după ce pleci, ai nevoie de o perioadă în care să-ți revii.
- Păstrează mereu un bagaj de rezervă, cu lucrurile importante, bani, acte și o cheie de la mașină, pe care să le folosești în situații de criză.
- Cel mai bun moment pentru a pleca este în faza “luna de miere”, atunci când abuzatorul/partenerul toxic este liniștit și oferă promisiuni de schimbare. Atenție, ești foarte vulnerabilă în această perioadă și ai nevoie de susținere pentru a nu ceda în fața rugăminților și promisiunilor de schimbare ale acestuia.
Iată și niște recomandări de cărți ce te pot ajuta să înțelegi mai bine situația în care te afli și tiparul relației în care ești:
Divorțul – cum să-ți ajuți copiii să treacă mai ușor peste divorț – infografic
18
Transformă-ți inteligența vizual-spațială în superputerea de a învăța rapid și eficient
8
Citind articolul ma face sa constientizez mai bine ca unica solutie de a fi SAFE intr-o relatie cu un abuzator este plecarea din relatia cu el, cu toata deprimarea care o sa urmeze pentru o perioada.
Tocmai ma confrunt cu aceasta situatie, am avut o relatie de 1 an si 3 luni cu un abuzator. In relatiile anterioare a avut un istoric de violente crunte asupra fostelor partenere, inclusiv cu taiat cu cutitul pe spate si rupt coloana fostei partenere, demn de luat in considerare de politie, mojicii, insulte, critici….episoade care se incheiau cu acea Luna de miere. Ca totul sa se reia ciclic, dupa un timp din ce in ce mai des.
Mie imi lipseste sentimentul de siguranta cand sunt cu el, deseori aveam senzatia ca umblam pe coji de oua si uneori ca aveam sabia lui Damocles deasupra capului, ceea ce nu mi s-a mai intamplat cu niciun alt partener. In relatiile mele anterioare au mai fost dispute, discutii in contradictoriu, suparari, dar niciodata nu au escaladat lucrurile spre violenta si nu am avut cu ei sentimentul de UNSAFE precum l-am avut acum.
La primul episod m a amenintat cu moartea. Am intentionat sa parasesc locuinta sub presiunea lui de a mi face bagajele in 5 minute si sa plec, dupa ce iesisem pe usa a venit dupa mine, mi a luat bagajele din mana si le a aruncat in casa, pe mine m a tras de brat in casa si a inceput criza. Am plecat totusi atunci si m am reintors la el a 2-a zi. Tin minte acum, retroactiv un amanunt din acel episod. As fi vrut sa sun la 112 in acel moment, noroc ca nu apucasem sa pun mana pe tel, dar el mi-a intuit gandul si m-a intrebat : nu-i asa ca vrei sa suni la 112? Mi-am dat iute seama ce gandea si i-am raspuns cu “nonsalanta” ca NU. Replica lui urmatoare a fost ca daca as fi incercat sa sun, m-ar fi aruncat de la balcon. S-a flambat din ce in ce mai tare, iar eu aproape tremuram si i-am cerut un pahar cu apa, sa-l mai domolesc, am asistat la monologul lui fara sa-l contrazic.
La al 2-lea episod m a strans de gat. Nu am mai plecat, gandindu ma ca e rar si trecator si ca sunt toleranta. :)) doar ca nu e toleranta potrivita in astfel de moment, am distorsionat eu, realizez.
Al 3-lea episod de furie necontrolata a fost alaltaieri, la 1 an distanta fata de precedentul, si din motive puerile din punctul meu de vedere, inexplicabil. A fost fara violenta fizica, dar suficient cat sa ma imbrac in graba si sa ies pe usa, sub un pretext, ingrozita fiind. M am dus la parintii mei.
Stiu ca am luat cea mai buna decizie pentru mine sa plec, mai am sa mi recuperez lucrurile de la el maine si poimaine, cu acordul lui. Si cu oarecare teama.
A inceput sa mi scrie multe mesaje, m am intalnit cu el la o cafea ieri. El nu a spus nimanui de despartire si m a rugat sa nu spun nici eu, dar am spus deja catorva persoane, colegi. Suntem intr-un fel colegi si noi doi.
Acum experimentez o oaresce indoiala, desi stiu ca daca ma intorc violentele se vor repeta, poate din ce in ce mai des, sub orice pretext?!?
Imi propusesem sa mai trec azi pe la el sa-mi iau lucruri, dar nu sunt in stare fizic si psihic, ma simt sfarsita, o sa ies la plimbare azi. Merg maine dupa lucruri, cand el e plecat din oras. Si incerc sa-i induc ideea ca e o pauza de gandire pana dupa sarbatori….sa nu trezesc iar monstrul.
Mi-e greu, foarte greu….
Iti tin pumnii! Vad ca a trecut mult de atunci. Esti bine? Sper ca ai lasat in urma perioada asta si te-ai pus pe picioare. Te imbratisez!