Ojă, alegeri, perspective -

Dimineața zilei de de care vă povestesc a fost aproape una ca toate celelalte, în care eu m-am trezit înaintea băieților, am apucat să ma spăl, să-mi fac o cafea și când să gust din ea, Andrei, de sus, din dormitor, s-a auzit “suav”: “maaaaaaaamiiiiiiii, vino să mă iei în baseeeeee!”. Încercând să-i explic frumos, urcând scările, că vin imediat, l-am găsit adunând armata de omuleți Lego ce stau pe comoda de la capul patului. Pe aceștia îi așază cu mare grijă seara, într-o ordine doar de el știută, ca dimineața să îi caute cu ardoare, pornind în noua zi doar după ce și-a adunat echipa.

Îl las să aleagă dacă ar vrea să îl iau în brațe în față sau în spate, în ambele cazuri agățându-se ca o maimuțică de gâtul meu. Uneori mi-e greu, pentru că sunt și eu adormită, și nu sunt fresh și zen, iar uneori mă topesc de drag și-aș vrea ca momentele alea în care mânuțele mici sunt încolăcite în jurul gâtului meu, să dureze o eternitate.

Am baletat printre micul dejun, îmbrăcat și pregătit pentru grădiniță, rucsace, jucăriile pe care vor să le ia cu ei (câte una de fiecare, conformă cu ce reguli au stabilit ei împreună cu educatorii lor) și într-un final apoteotic m-am regăsit cu ei în mașină. Era abia începutul, pentru că, dacă aveți și voi mai mult de un copil, probabil știți cum e (și dacă nu știți, luați aminte!) cum sunt drumurile cu mașina: “se uită pe geamul meu/a respirat spre mine/s-a uitat la jucăria mea/vreau să nu mai cânte/vreau să ascultăm melodia care-mi place mie/melodia care-ți place ție e urâtă”, toate acestea presărate cu cuvinte ce-ar face o domniță pudică să roșească, pentru că sunt în perioada umorului de toaletă (care, perioadă, am senzația că ține de vreo câțiva ani).

Știind că nu mai calc pe-acasă, mi-am îndesat în poșetă, pe lângă alte șaptemiitreisuteoptzecișicinci de chestii, și sticluța cu ojă. Una nouă, un roșu tomată prea frumos ca să nu stea pe unghiile mele. Ajunși în fața grădiniței lui Andrei (merge la aceeași grădiniță ca și Cristi, doar că în clădiri diferite), după serioase negocieri legate de “pe cine ducem primul în dimineața aceasta??”, mi-am propus să coborâm și să intrăm. Să nu mai zică nimeni că mamelor li se atrofiază neuronii de la stat acasă cu copiii, căci negocieri atât de fine, dar și dense, precum am avut cu copiii ăștia doi, n-am auzit să fie decât atunci când mega corporația X ar vrea să “asimileze” o alta.

Bun, ce-i cu oja? De ce denumit-am articolul “ceva cu ojă”? Ziceam c-am parcat în fața grădiniței lui Andrei și când să ieșim din mașină, s-a hotărât să vadă până la final nuștiuce filmuleț cu Nexo, noua pasiune a întregii familii (că vrem, că nu vrem, eu sunt Macy, ta-su la copii este Aaron). Și aici e momentul cheie: am ales să îmi fac unghiile până termină el. În loc de discuții interminabile, mai lungi decât cele 3 minute din film care mai rămăseseră, în loc să ni se ridice tensiunea amândorura, am ales altfel. M-am mișcat cam greu se pare, căci am rămas cu 4 degete nevopsite. Pentru că am pornit-o în pas alergător după el, pe poarta grădiniței, după ce am plasat copilul, am ieșit tot pe aceeași poartă în același pas alergător căci mai aveam unul de plasat. Aveam o puternică senzație că uitasem ceva, dar nu știam ce. Știam că nu era vorba despre copil, așa că am plecat mai departe zicându-mi că o să-mi aduc eu aminte.

După ce am dus amândoi copiii la grădiniță, mi s-a eliberat mintea și mi-am dat seama că era vorba despre sticluța de ojă. Pe asta nu o găseam… M-am întâlnit cu oameni, ne-am amuzat împreună cum am rămas eu restantă cu patru degete la manichiură, convinsă fiind că am uitat sticluța de ojă în grădiniță. Seara, când am coborât să îl preiau pe Andrei și am deschis ușa din dreapta-față am văzut că sticluța era cu mine, în mașină. Am zâmbit amuzată, gândind: “când schimbi perspectiva, găsești și ce cauți”.

Sunt lucruri mici, situații cu care ne întâlnim zi de zi, dar dacă avem un pic de deschidere, găsim lecțiile din fiecare din ele. Tocmai lucrurile care ne par cele mai provocatoare ascund cele mai frumoase și utile lecții de viață. Dacă citim dincolo de acțiuni este foarte posibil să aflăm lucruri interesante despre noi și despre cei din jurul nostru.